AplaHydroStop amorsă universală este o dispersie apoasă concentrată a unei răşini hibride acril-siliconice care se utilizează pentru amorsarea suprafeţelor cu absorbţie mixtă (cu porţiuni absorbante alternând cu porţiuni neabsorbante), a suprafeţelor complet neabsorbante sau a celor foarte sfărâmicioase precum şi pentru impregnarea betonului sau şapelor proaspăt turnate cu scopul de a le proteja contra agresiunilor factorilor atmosferici (apă de ploaie/ zăpadă/ gheaţă).
Poate fi utilizată pentru amorsarea următoarele suporturi, situate atât la interior cât şi la exterior:
· beton, inclusiv elemente din beton prefabricat, beton ultravibrat, beton aparent sau beton de înaltă performanţă
· tencuieli şi gleturi pe bază de ciment, ciment-var sau pe bază de ipsos
· membrane vechi de bitum, în vederea aplicării de hidroizolaţii lichide sau adezivi
· şape (pardoseli) din beton, mortar sau asfalt, inclusiv cele cu urme de adezivi sau vopsele
· plăci de gips-carton, plăci de lemn aglomerat de tip OSB, PAL, MDF sau HDF
· parchet de lemn natural, laminat sau duşumele de lemn
· zidării din cărămidă, BCA sau bolţari de beton
· suprafeţe din cărămidă decorativă (gen „klinker”), plăci ceramice vechi sau plăci naturale
· vopsitorii, zugraveli vechi, inclusiv suprafeţe acoperite cu vopsele alchidice sau „in ulei”
· pardoseli din plăci ceramice sau naturale, şape sclivisite, mozaic de marmură lustruit etc.
· Aplicare pe orice tip de suport ( absorbant, neabsorbant și mixt)
· Întărește suporturile sfărâmicioase
· Amorsă hidroizolantă acril-siliconică
· Aplicare la interior și exterior
APLA recomandă:
Aplică AplaHydroStop amorsă universală în sistem cu șapele autonivelante AplaNivello, hidroizolațiile AplaHydroStop 1K Flex, AplaHydroStop 2K Flex, membrana hidroizolatoare lichidăpentru acoperișuri, AplaHydroStop Reflecta sau tencuielile și gleturile AplaFill.