Media/Comunicate de presă

Fabryo investeşte peste 2 mil EUR în protecţia mediului

2006-11-23 • aparitie in presa

Bucureşti - Fabryo, ex Guzu Chim, investeşte 2.200.000 EUR în proiecte de protecţie a mediului. Investiţia face parte din planul de dezvoltare al noului centru de producţie din Popeşti Leordeni, proiectat să se alinieze la cerinţele Uniunii Europene în materie de producţie a vopselelor, lacurilor şi produselor conexe.

Investiţiile se referă la protecţia apei, protecţia atmosferei, cercetare pentru realizarea de produse ecologice, gestionarea deşeurilor şi managementul situaţiilor de urgenţă.

Noul centru de producţie include o staţie de epurare a apelor uzate, ventilaţie prevăzută cu sistem de reţinere a poluanţilor, o platformă de depozitare şi gestionare a deşeurilor, dar şi un sistem modern de stingere a incendiilor, proiectat conform normelor europene în domeniu.

„Încă de la momentul la care am decis să construim un nou centru de producţie, investiţiile de mediu au reprezentat o prioritate, dată fiind strategia de dezvoltare pe termen lung a companiei şi normele europene în domeniu” a declarat Daniel Guzu, Directorul General şi fondatorul companiei Fabryo. “Am iniţiat deja procedurile pentru certificarea sistemului integrat calitate-mediu şi s-a demarat şi proiectarea sistemului de management OH SAS 18001:1999, care se referă la securitatea şi sănătatea în muncă”

Strategia în ceea ce priveşte protecţia aerului se va desfăşura pe 2 direcţii: crearea şi promovarea pe piaţă a unor produse care înlocuiesc vopselele pe bază de solvenţi, fapt care va reduce şi consumul de materii prime compuşi organici volatili şi epurarea aerului evacuat în timpul producţiei. Pentru produsele pe bază de solvenţi existente pe piaţă, Fabryo a creat reţete cu un conţinut de solvenţi aflat sub pragul impus de normele Uniunii Europene. În prezent se lucrează la noi reţete de vopsele pulberi şi introducerea unei linii de producţie pentru vopselele pulberi, care fac parte din categoria vopselelor ecologice.

Despre Fabryo Fabryo este unul dintre primii trei producători de vopsea pe piaţa românească, cu o cotă de piaţă de 18% şi este liderul de piaţă pe segmentul vopselelor lavabile, prin marca Innenweiss. Portofoliul companiei include lacuri, vopsele, emailuri, amorse, adezivi, grund şi produse chimice pentru autoturisme, comercializate sub mărcile Savana, Rost, Innenweiss, Guzu şi Ekonomic. Compania finalizează anul acesta cel mai mare centru de producţie de vopsea din Europa de Est.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:

Raluca Cotropai
Premium Communication
0741 199 889, 411 01 52/62
raluca.cotropai@premiumpr.ro

Communicate pe acelasi subiect

Startup-urile (ideile de afaceri aflate la inceput) sunt pe cale de a explora o multitudine de posibilitati in industria de…

» CiteȘte mai multe

In octombrie 2018, liderul global in vopsele decorative AkzoNobel a achizitionat integral compania Fabryo Corporation S.R.L, AkzoNobel devenind astfel lider…

» CiteȘte mai multe

Akzo Nobel N.V. (AKZA; AKZOY) a încheiat astăzi achiziționarea in proportie de 100% a acțiunilor Fabryo Corporation S.R.L. (Fabryo), devenind…

» CiteȘte mai multe

Ultimele comunicate

2021-04-15 • aparitie in presa

Startup-urile (ideile de afaceri aflate la inceput) sunt pe cale de a explora o multitudine de posibilitati in industria de…

» CiteȘte mai multe

2019-11-29 • aparitie in presa

In octombrie 2018, liderul global in vopsele decorative AkzoNobel a achizitionat integral compania Fabryo Corporation S.R.L, AkzoNobel devenind astfel lider…

» CiteȘte mai multe

2018-10-01 • aparitie in presa

Akzo Nobel N.V. (AKZA; AKZOY) a încheiat astăzi achiziționarea in proportie de 100% a acțiunilor Fabryo Corporation S.R.L. (Fabryo), devenind…

» CiteȘte mai multe